ISTORIC
COMUNA TÎRGSORU VECHI

Important pentru istoricul Tîrgşorului Vechi este existenţa pe teritoriul acestei localităţi a unor vestigii de o excepţională valoare istorică şi arheologică, ce demonstrează că această aşezare are o continuitate în timp a cărei vechime se pierde în negura timpurilor, chiar înainte de era noastră.
Cercetările în domeniu şi săpăturile arheologice au dovedit că zona Tîrgşorului Vechi a început să fie locuită din Paleoliticul Superior şi Neolitic (culturile Criş, Boian, Gumelniţa) pentru ca aşezări şi necropole să fie semnalate în epoca „Bronzului” (culturile Glina, Monteoru, Tei), prima şi a doua epocă a „Fierului” (civilizaţia traco-geto-dacică şi dacică clasică), epoca romană (un castru cu thermele sale), secolele II-III p.Ch. (o aşezare a dacilor liberi), secolele III-IV p.Ch. (o mare necropolă din care au fost cercetate până în prezent 470 complexe funerare), aşezări daco-romane – secolele V-VII p.Ch. – şi vechi aşezări româneşti – secolele VIII-IX p.Ch. – pe ambele maluri ale Leaotului, ca şi urme ale unei locuinţe din secolul XII-X.

Târgul medieval şi reşedinţa domnească, vestigii cu cea mai mare întindere şi consistenţă, deşi sunt semnalate în documente la începutul secolului XV, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (Novum Forum – Târgul Nou – 6 august 1413), este dovedit arheologic că existau încă din secolul XIV.
„Pe drumul Braşovului, la trecerea lui pe Valea Prahovei, începe să se înfiripe destul de timpuriu o aşezare nouă care devine în curând un târg. Acest târguleţ, numit Târgşor, s-a dezvoltat repede după 1368, fiind amintit documentar la 1413 în domnia lui Mircea cel Bătrân.
În scurtă vreme Tîrgşoru Vechi devine un centru comercial şi politic de primă importanţă, a cărui activitate se desfăşoară mai ales în secolele XV-XVI.”
Din rândul numeroaselor vestigii descoperite se detaşează net ca importanţă şi posibilitatea de a fi restituite şi puse în valoare, elementele componente ale incintei curţii domneşti – casa domnească, biserica, incinta cu turnul porţii de intrare.
Se menţionează că, dintre reşedinţele domneşti din Muntenia, cea de la Tîrgşoru Vechi este singura păstrată intactă, atât Bucureştii cât şi Târgoviştea sau Câmpulung fiind afectate de edificii recente.

Semnalată pentru prima dată la începutul secolului XIV – curtea domnească, aşa cum se păstrează astăzi, datează din primul sfert al secolului XVI – probabil din epoca lui Neagoe Basarab, care vorbeşte despre Târgşor ca fiind „scaunul domniei sale”. Ea a suferit modificări , fiind extinsă cu un al doilea zid de incintă în secolul XVII – epoca Brâncovenească.
În perimetrul rezervaţiei, care coincide, în linii mari, cu cel al vechiului târg medieval – se pot vedea astăzi urmele a patru biserici, deşi, la începutul secolului XX Al. Zagoritz a putut observa şi urmele unei a cincea.
Biserica – de pe incinta domnească, ctitorită de Antonie Vodă din Popeşti (pe la 1669 – 1671), ridicată, se pare, pe temeliile bisericii mai vechi ale lui Vlad Ţepeş – despre care vorbeşte Pisania amintită – este monumentul cel mai bine conservat, ca fiind obiectul lucrărilor de restaurare întreprinse în 1992.
În aria de est a rezervaţiei se află temeliile de piatră ale bisericii atribuite domnitorului Vladislav II (1447 – 1456).
În apropierea termelor romane, suprapunându-le parţial, se află Biserica Albă, ctitorie a breslelor meşteşugăreşti ridicate între 1535 şi 1540.
La extremitatea de vest-nord-vest a rezervaţiei se află Biserica Roşie, ctitorită de Mâhnea Turcitul, la 1579 în care se păstrează peretele de sud şi parţial, absida altarului.
Tot în cuprinsul rezervaţiei, în zona de nord-nord-vest, aproape de biserica ctitorită de Mâhnea Turcitul, se află o altă construcţie, de dată mai recentă – conacul Morutzi-Creţianul, ridicat la începutul secolului XX de familia Morutzi, proprietară la acea dată a locurilor.
Construcţia, cu o suprafaţă de cca. 200 mp., cu parter şi etaj mansardat, este formată dintr-un corp principal şi o anexă. Construcţia în stil neoromânesc, a avut destinaţia de reşedinţă a proprietarilor, a fermei de creştere a animalelor – renumită în perioada interbelică.
Ferma se întinde spre nord-nord-vest de conac şi a fost transformată după 1947 în I.A.S., în prezent S.A. CERES PLOIEŞTI, care a avut în administrare şi conacul părăsit de prinţesa Moruzzi în 1947-1948.
Dată fiind importanţa istorică şi arhitecturală a conacului el a fost propus şi inclus în 1990, în Lista monumentelor istorice. Conacul a fost rând pe rând, sediul al Şantierului arheologic, sediul de I.A.S., grădiniţă de copii, în prezent neavând o utilizare precisă şi datorită faptului că are nevoie de lucrări parţiale de restaurare.

Aici, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie Bucureşti, intenţionează să organizeze un centru naţional de cercetare arheologică şi istorică, şantier şcoală pentru arheologi restauratori de monumente, centru de colocvii cu caracter ştiinţific-naţionale şi internaţionale.

În ciuda importanţei excepţionale recunoscută, cercetată şi acordată de mari nume în domeniul istoriei şi arheologiei acestor vestigii, starea lor de întreţinere este foarte mult sub necesităţi.
Un singur aspect pozitiv poate fi relevat şi anume cuprinderea în 1991 în teritoriul intravilan a întregii suprafeţe de 17 ha aferentă rezervaţiei arheologice.
Alături de această reuşită se poate remarca şi aceea a realizării unor lucrări de restaurare – în 1992 – a bisericii de pe incinta domnească, ctitorită de Antonie Vodă din Popeşti (secolul XVII).

Din anul 1991, Comisia Monumentelor, Ansamblurilor şi Stilurilor Istorice pentru Muntenia a iniţiat o serie de acţiuni menite să asigure protecţia şi conservarea valorilor existente în cadrul rezervaţiei arheologice din nordul satului Tîrgşoru Vechi.